Am absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 2020, iar ulterior am urmat cursurile unui masterat în Carieră Judiciară în cadrul aceleiași instituții. În prezent, sunt avocat în Baroul Iași, oferind asistență juridică și reprezentare profesionistă.
Dedicarea, atenția la detalii și abordarea strategică mă definesc în fiecare caz. Lucrez cu seriozitate și integritate pentru a găsi cele mai bune soluții juridice, protejând drepturile și interesele clienților mei.
Pentru mai multe informații și conectare, vizitează profilul meu profesional pe LinkedIn.
Cabinetul Avocat Maria Cristea oferă consultanță juridică, asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată pentru persoane fizice și juridice din Iași și din întreaga țară. Fiecare situație juridică necesită o abordare atentă și o strategie construită în funcție de obiectivele clientului.
Asistență și reprezentare juridică în toate etapele procesului penal, de la faza urmăririi penale până la soluționarea definitivă a cauzei.
Consultanță și reprezentare în cauze privind divorțul, exercitarea autorității părintești, pensia de întreținere și ordinele de protecție.
Asistență juridică în materia succesiunilor, executărilor silite, contractelor, răspunderii civile, viciilor ascunse, malpraxisului și altor litigii civile.
Contestarea proceselor-verbale de contravenție, anularea actelor administrative și reprezentare în fața instanțelor de judecată și a autorităților competente.
Pentru programarea unei consultații juridice, puteți accesa pagina de Contact.